Razbunarea.

Cei care se razbuna nu sunt prosti, sunt singurii care stiu ce vor. 

De ce toata lumea este impotriva razbunarii, gen "razbunarea arma prostului."? Daca intradevar ar fi adevarata aceasta zicala inseamna ca majoritatea oamenilor sunt niste prosti si ca nu exista decat cazuri rare de oameni inteligenti. Dar nu inteleg de ce toti suntem in prima faza impotriva acestui act care ne murdareste demnitatea, de ce toti o folosim cel putin odata. 

Mi se pare normal, adica ce sa faci cand unu isi bate joc de tine, mananca ciocolata pe la spate despre tine, doar nu esti unul din bunii samariteni si o sa intorci si celalalt obraz cum se zice, vorba cantecului "nu sunt Isus sa fiu menit sa te iert la nesfarsit." 

Vreau sa vad si parerile vostre, deci un comentariu daca sunteti sau nu sunteti de acord cu mine.

Suntem 2 putem trece peste orice...

 Sau nu, odata cu timpul care trece e din ce in ce mai greu, am trecut peste certurile puerile si am ajuns la certuri serioase pe motive dureroase. Am ajuns sa ma indoiesc de dragostea si de increderea ta cu fiecare zi disparuta din calendar. Erau multi care n-au avut incredere in relatia noastra, au crezut ca n-o sa tina, le-am dat peste nas odata cu implinirea unui an impreuna, dar acum e greu si tot ce credeam despre tine s-a spulberat intr-o clipa, e nasol, ,ma doare si pot sa zic ca nu-mi e usor, dar decat sa continuam asa sa suferim mai bine terminam odata .

pentru totdeauna. Nu vreau sa aud fraze gen: "Ramanem prieteni" sau "Ai insemnat si insemni totul pentru mine.".

  Nu ti-am distrus lumea, doar ca am disparut din ea pentru ca viata cum spunea cineva este asemenea unui tren, niciodata nu stim cine o sa mai urce, cine o sa coboare si cel mai important cand vor cobori toti si vom ramane singuri. Nu regret nimic sau... sau poate ca regret unele lucruri dar nu voi regreta niciodata faptul ca te-am iubit si toate clipele pe care le-am petrecut impreuna.  Regret insa certurile, scandalurile, betiile, drogurile si prietenii falsi pe care i-am impartit amandoi.. a da, si minciunile. Iti urasc minciunile, le urasc cu toata fiinta mea, nu ma raneau dar ma faceau sa cred ca totul este bine, stiam ca nimic din ce spui nu este adevarat dar continuam sa te ascult sa cred si sa ma pierd in vorbele tale...

 Imi pare rau...

Drogurile iti opresc zborul...

 E adevarat, desi nici macar eu n-am crezut asta. Tentatiile ne indeamna sa incercam si sa continuam odata ce am incercat, ne drogam, ne pierdem in iluzii, in trip-uri, in gasti dubioase. Ne dorim flori ilegale, fara petale, ne ascundem ochii dupa ochelari de soare. Ajungem sa ne facem datorii pentru a ne cumpara droguri, pentru a pleca cat mai departe de lumea asta. Odata ce am intrant in lumea in care gramele conteaza si stourile sunt elementele de baza, e greu sa ma mai iesi. E atat de simplu sa ajungi la dependenta dar atat de greu sa iesi din circuit, sa renunti la linii si la foite. Te distrugi in fiecare zii, la fiecare fum iti mai pierzi din ratiune ajungi sa cauti non-stop, sa faci orice pentru acea fericire de scurta durata masurata in grame. Si doare, doare cand vezi ca oamenii la care tii isi rup capul cu prostiile de la spice sau cu chestii ilegale. Dar sper ca odata cu toate astea Spice-urile o sa dispara, o sa renuntam toti la toate figurile pe care le-am capatat prin droguri si n-o sa ne mai doara, n-o sa mai fumam, n-o sa mai traim pentru urmatorul gram. Am scris pentru cei care stiu ce inseamna. 

Mi-e dor...

     Ascultand melodia Vama-Scrisoare catre Fat-Frumos, mi-am adus aminte de copilarie de tot ce insemna inocenta, joaca, bucurie, prietenie si distractie. Imi aduc aminte cum in fiecare seara adormeam  cu gandul la povestea pe care o auzeam inainte de culcare, zane, printi, printese, castele si visele ca am putea deveni si noi asa ca ei. In povesti era totul atat de simplu, Binele triumfa impotriva Raului si moarte era o pedeapsa doar pentru cei rai restul "traiau fericiti pana la adanci batraneti" si viata era simpla.

    Fiecarei printese ii era predestinat un print, care se lupta pentru ea si care va fii alaturii de ea pentru tot restul vietii, cand oare se va intampla asa si in viata reala? Oare ne vom gasi odata Printul inainte de a saruta sute de broaste? Prin basme lumea a creeat un taram perfect, taramul perfect pentru el unde Binele domneste si unde isi pot gasi fericirea prin iubire.

    De ce oare ne cresc parintii cu ideea asta despre lumea inconjuratoare cand defapt lumea e rece, oamenii sunt rai si fiecare clipa de fericire este urmata de mult mai multe clipe de tristete si dezamagire?

Parce qu'il m'aime.

Departe de lumea ce ma inconjoara, ma retrag in singuratea si linistea camerei mele care imi ofera oportunitatea de a-mi pune in ordine gandurile ravasite de prea multe evenimente...Imi reamintesc ultima cearta, ultimele injuraturi scuipate printre dinti, durerea care sfasia fiecare celula si lacrimile care lasau urme adanci pe chipul inocent... Incercand sa transformam durerea in nepasare si poate in amintire, ne-am aprins o tigara al carei fum vroiam sa ne poarte problemele spre cer, sa uitam de tot si toate... Nu ne mai pasa, era pentru prima data cand dupa o cearta numai saream eu in bratele lui, nu ne ceream amandoi iertare, sarutandu-ne... Eram rece, nu simteam nimic, niciun pic de pasiune, nicio scanteie, niciun pic de credinta,nicio emotie, nimic. Totul era distrus, ruinat si departe de sfarsit, doar el se auzea in linistea serii, doar lacrimile lui fierbinti imi atrageau atentia, in jurul meu nu mai era nimic...

No hope, no love, no happy ending

 Nimic nu dureaza pentru totdeauna... Mereu va exista un obstacol care sa ne opreasca zborul, sa ne dea o palma sa ne trezim la realitate, la lumea ce ne inconjoara... O data cu aceasta palma, revenim la ceea ce eram niste oameni banali care isi duc existenta traind sub stapanirea monotoniei. Durerea isi face aparitia scotand din noi mii si mii de regrete, de suspine si de ganduri apasatoare care ne distorsioneaza uzul ratiunii, ne distrug visele si puterea de a spera la ceva nou, la ceva inedit...

 Uitam de iubire si vedem doar anumite franturi de fericire in amintirile pe care le pastram cu sfintenie intr-un colt al sufletului nostru. Poate uneori pe obrajii fierbinti  ni s-au scurs lacrimi reci, lacrimi de adevar, care au dezvaluit ce era in sufletul nostru dar pe care le-am ascuns de privirile altora, ramanand singuri in tacere... Desi convinsi ca nu putem trece singuri prin furtuna acestei vieti, continuam sa credem ca nimeni nu ne poate ajuta in neputinta noastra...

 E vorba de sentimente si de incredere, putini oameni ma cunosc si doar cativa ma inteleg. Defapt nu stiu cum m-ar putea intelege cineva cand sunt mereu altfel, intr-o continua schimbare, intr-o modelare fara oprire a caracterului si a vietii mele. De ce nu sunt genul de persoana care sa zambesc in fata fiecarui personaj care isi arata ipocrizia fara nici o limita, de nu pot sa trec nepasatoare peste toate persoanele care isi prezinta incultura in spatii deschise? Poate pentru odata cu timpul am vazut destui oameni care mi-au lasat un gust amar, pentru ca sa am invatat ca nici macar cel mai bun prieten nu iti doreste mereu binele, pentru ca oamenii sunt prefacuti, idioti, mincinosi, gelosi, orgoliosi si razbunatori. Inocenta este intalnita in specii mici, mici de tot sau lipseste cu desavarsire. 

 Sunt doar satula si plictisita de lumea in care traiesc. Oare nu noi ar trebui sa aducem schimbarea?